Simţeam cum se pleacă sub voluptate, cum cedează agonizînd, simţeam că se deşteaptă la o zi nouă, căci printre săruturi îi observam faţa mereu mai palidă, ochii tot mai aprinşi, voinţa tot mai rătăcită. În acea chemare a dragostei mele, plimbată pe carnea braţului gol, o chemam pe ea. Lunecările degetelor mele către umeri se îndreptau spre ea, toată. Şi o ghicii atunci cum se clatină şi se reazămă mereu, tot mai mult, de mine, pînă ce şi-a încolăcit celălalt braţ de umerii mei şi a început să mă strîngă, lăcrămînd, fără răsuflare. Peste cîteva clipe o avui în braţe, dîndumi-se ea (căci nu făcui nici un gest ca să-i violentez alunecarea, hotărît fiind să-i chinui numai braţul), şi, cînd o sărutai de astă dată pe gură, înţelesei că nu mai era o sărutare de viol, căci buzele ei se deschideau ca să mă soarbă, dinţii ei încercau să mă străbată, încleştarea nu mai era nici împotrivire, nici abandonare, ci coincidenţă cu dorul meu, cu sîngele meu.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu